Spitalul de Pneumoftiziologie și cel de Urgență pentru Copii „Sf Maria” vor avea cabinete și compartimente noi pentru a veni în ajutorul pacienților.
La Spitalul de Pneumoftiziologie vor fi înființate un cabinet de Boli Infecţioase și un altul de Alergologie şi Imunologie Clinică.
Pacienţii care se adresează unității medicale și care suferă de tuberculoză sau alte afecţiuni respiratorii au nevoie de investigații suplimentare pentru a putea fi diagnosticați corespunzator și apoi tratați.
La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi vor fi făcute modificări în organigramă pentru ca unitatea medicală să poată face față tuturor pacienților pediatrici care ajung aici din toată regiunea Moldovei.
Va fi înființat un Compartiment de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, va fi angajat încă un medic la Compartimentul Genetică medicală din cadrul Secţiei clinice Cardiologie, lucru necesar întrucât a crescut numărul testelor genetice.
Va fi înfiinţat și Compartimentul HELIPORT SMURD pentru implementarea proiectului „Extindere şi dotare Unitate Funcţională Regională de Urgenţă în cadrul căruia este prevăzut un heliport pe terasa noii cladiri a Unitătii de Primiri Urgente.
Noile organigrame au primit votul consilierilor județeni în ședința ordinară din această lună.