![](https://vesteaiasului.ro/wp-content/uploads/2025/02/apel-112.jpg)
În fiecare an, pe 11 februarie, este sărbătorită Ziua europeană a numărului de urgență 112, serviciul care asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea asigurării unei reacții imediate pentru soluționarea urgențelor.
Puteți suna la 112 de pe orice telefon, oriunde în Europa, iar apelul este gratuit.
Și anul acesta, în cadrul campaniei de conștientizare a apelării responsabile a numărului de urgență 112, mai multe clădiri vor fi iluminate în roșu, prin acest demers vizual simbolic, STS dorind să atragă atenția asupra rolului esențial al numărului unic de urgență și să încurajeze cetățenii să îl folosească responsabil.
La Iași, conform STS, printre obiectivele iluminate se vor afla:
– Palatul Culturii din Iași
– Primăria municipiului Iași
– Casa de Cultură a Studenților, Iași
– Hotelul Unirea Iași
– Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași
– Academia Română – filiala Iași
– Ateneul Național din Iași
– Ateneul Național din Iași – Sala „Unirea”
– Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași
– Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihak”
– Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași
– Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Iași
– Agenția pentru Protecția Mediului Iași
– Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt, Iași
– Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Iași
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași
Anul trecut, la nivelul întregii țări, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat aproape 10 milioane de apeluri, dintre care 60% au reprezentat urgențe.
„Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenția rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie.”