
Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță debutul înscrierilor la Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești, concurs care a luat naștere cu mai bine de trei decenii în urmă, în atmosfera de poveste a Bojdeucii din Țicău, ajungând anul acesta la cea de-a 33-a ediție.
Concursul se adresează autorilor români de toate vârstele, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării (cu excepția celor care sunt membri ai Uniunii Scriitorilor), având ca scop principal descoperirea talentelor literare și susținerea creației contemporane. De-a lungul timpului, proiectul a câștigat o mare popularitate, fiind extrem de atractiv și solicitat, așa cum o demonstrează numărul impresionant de concurenți care se înscriu la fiecare ediție.
Regulament de organizare și desfășurare:
● Modalitatea de trimitere a textelor:
– Expediere electronică: Textele înscrise la concurs trebuie să fie trimise exclusiv prin e-mail la adresa: concurs.mnlri@gmail.com, până la data de 1 martie 2025, ora 24:00.
– Atașament: Textul va fi atașat în e-mail, în format .doc sau .docx.
● Crearea contului de e-mail:
– Participanții trebuie să creeze un cont de e-mail dedicat concursului, folosind adrese de tipul: [titlu manuscris]@gmail.com sau [titlu manuscris]@yahoo.com (exemplu: povesteauneipisicute@gmail.com, printesa_cartilor@yahoo.com, dragonul.verde@gmail.com etc).
– Obligatoriu! Adresa de e-mail și conținutul e-mailului NU trebuie să includă NUME sau PRENUME. Nerespectarea acestei cerințe va atrage descalificarea participantului.
– NU se vor accepta e-mailuri care includ nume proprii (exemplu: ana.ionescu@yahoo.com).
● Subiectul e-mailului:
– Subiectul e-mail-ului va fi: „Pentru Concursul Ion Creangă”.
● Categorii de vârstă:
– În corpul e-mail-ului, participanții trebuie să menționeze secțiunea corespunzătoare vârstei lor: „Povești scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, „Povești scrise de adulți”.
● Cerințe pentru manuscrise:
– Număr de cuvinte: Textul trebuie să aibă între 15.000 și 20.000 de semne (aproximativ 10 pagini).
– Formatul textului:
Microsoft Word (.doc sau .docx);
Font: Times New Roman, mărimea 12;
Spațiere: 1,5 între rânduri;
Diacritice: Textul va include diacritice.
● Acceptarea textelor:
– Text integral: Participanții trebuie să trimită o singură poveste completă în formă finală, care să cuprindă întreaga desfășurare a acțiunii, de la expozițiune până la deznodământ.
– Fragmente: Nu se acceptă fragmente de poveste.
– Texte multiple: Participanții nu pot trimite mai multe povești pentru o singură ediție a concursului. Trimiterea mai multor texte va duce la descalificare.
● Descalificarea:
Vor fi descalificați participanții care nu respectă cerințele de mai sus, inclusiv nerespectarea formatului e-mailului, a numelui contului de e-mail sau a cerințelor de text (exemplu: trimiterea mai multor texte, lipsa secțiunii de vârstă).
IMPORTANT: NUMELE AUTORULUI NU VA FI MENȚIONAT DELOC, PENTRU ASIGURAREA ANONIMATULUI!
● Anunțarea câștigătorilor
Câștigătorii concursului vor fi contactați în data de 1 aprilie 2025, pe adresa de e-mail de pe care a fost trimis textul, iar premiile vor fi anunțate public în data de 1 iunie 2025, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.
Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi lansat, de asemenea, pe data de 1 iunie 2025.
● Precizări suplimentare:
Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești cuprinde trei secțiuni: „Povești scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, „Povești scrise de adulți”. La secțiunea „Povești scrise de copii” pot concura elevi cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, la secțiunea „Povești scrise de adolescenți” pot concura persoane cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, iar la secțiunea „Povești scrise de adulți” pot concura persoane cu vârste de peste 20 de ani.
Câștigătorii Premiilor I la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, la oricare din edițiile anterioare, nu mai pot participa la ediția de anul acesta și nici la o ediție viitoare, în cadrul aceleiași secțiuni. În situația în care se înscriu la concurs, vor fi descalificați. Excepție face cazul în care participantul a trecut la o altă etapă de vârstă și poate concura la secțiunile superioare din punct de vedere cronologic, respectiv „Povești scrise de adolescenți”, sau „Povești scrise de adulți”.
Prin trimiterea lucrărilor la adresa de e-mail a concursului, participanții își asumă că opera propusă spre jurizare este în întregime creația lor și că nu se încalcă drepturile patrimoniale și morale ale altor persoane, prin publicarea acesteia, conform Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. Participanții declară pe proprie răspundere că drepturile patrimoniale asupra editării în limba română pentru lucrările trimise se află în proprietatea lor și că nu au încheiat niciun contract de editare pentru lucrările trimise pentru jurizare. Organizatorul nu va lua în considerare lucrările care încalcă, în vreun fel, Legea drepturilor de autor sau alte legi românești în vigoare la data concursului. Muzeul Național al Literaturii Române Iași nu își asumă răspunderea în caz de plagiat, întreaga răspundere, atât juridică (civilă, contravențională, penală, după caz), cât și deontologică, revine în exclusivitate autorilor.
Nu pot participa la concurs angajații Muzeului Național al Literaturii Române Iași și nici rudele acestora de gradul I (copii, părinți, soț/soție), nici persoanele antrenate în organizarea concursului, membri ai juriului ori rude de gradul I ale acestora.
Nu pot fi înscrise în concurs creații literare declarate câștigătoare într-un alt concurs de creație literară.
Participanții nu au dreptul să se înscrie cu mai multe lucrări, la oricare secțiune de concurs, în cadrul aceleiași ediții.
Vor fi respinse texte fără diacritice, care conțin greșeli grave de scriere sau care însumează mai puțin de 15.000 de semne și mai mult de 20.000 de semne (cu spații).
Vor fi descalificate textele cu un conținut ilegal, defăimător, amenințător, ofensator, abuziv, obscen, instigator la ură, negaționist, antisemit, care afectează intimitatea și/sau imaginea altei persoane. De asemenea, vor fi respinse textele care încalcă drepturile individuale, încurajează discriminarea rasială, etnică, sexuală sau orice altă formă de discriminare, precum și cele care susțin ideologii totalitare sau regimuri extremiste.
Concurenții, prin trimiterea lucrărilor pe adresa de e-mail a concursului, își dau acordul pentru publicarea textului lor, în cazul în care acesta ar urma să fie premiat.
Juriul concursului va fi format din reprezentanți ai MNLR Iași și va stabili, pe baza unor criterii, câștigătorii Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, la cele trei secțiuni.
Criteriile de jurizare vor fi următoarele:
● Respectarea tehnicilor de tehnoredactare și impresia generală oferită de text – 10 p.;
● Exprimarea coerentă, în concordanță cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație în vigoare – 10 p.;
● Valențele stilistice ale textului, aprecierea unor elemente de creativitate (imagini artistice, procedee retorice, limbaj figurat etc.) – 25 p.;
● Valoarea instructiv-educativă a conținutului, impactul mesajului transmis – 15 p.;
● Gradul de complexitate artistică și originalitatea creației – 20 p.;
● Particularități de ordin compozițional și de tehnică a creației – 10 p.;
● Din oficiu – 10 p.
Concursul va putea fi întrerupt în caz de forță majoră printr-o decizie a Organizatorului, dar nu înainte de a anunța public pe website-ul: www.muzeulliteraturiiiasi.ro. Conform prevederilor art. 1351 alin. (2) din Noul Cod civil, forța majoră este definită astfel: „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.
Prelucrarea datelor personale: în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (cu modificările și completările ulterioare) și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, aveți următoarele drepturi privind colectarea și prelucrarea datelor personale: dreptul de intervenție asupra datelor (art. 14), dreptul de informare (art. 12), de acces la date (art. 13), de opoziție de a folosi datele dumneavoastră personale (art. 15), de a vă adresa justiției (art. 18). Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată, la adresa de e-mail: muzeul.literaturii@gmail.com. Datele dumneavoastră personale colectate în condițiile expuse mai sus vor putea fi folosite și/sau transferate în scopuri de reclamă, marketing și publicitate, educație și cultură, înscrierea la newsletter, competiții, concursuri, reprezentând acordul dvs. La cererea scrisă a participantului, datată și semnată, expediată pe adresa de email: muzeul.literaturii@gmail.com, organizatorul se obligă: să rectifice, să actualizeze, să blocheze, să șteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă cu dispozițiile legale; să înceteze prelucrarea datelor personale ale solicitantului.
Participanții la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești sunt obligați să respecte dispozițiile regulamentului, precum și precizările suplimentare.
