
Conceput în jurul ideii de călătorie, showcase-ul Teatrului Luceafărul Iași, la 75 de ani de existență, înseamnă 12 spectacole pentru publicuri de la 4 la 40 de ani și mai departe, 4 zile (27 februarie-2 martie), un total de 20 de evenimente care semnalizează profilul artistic actual al instituției pentru copii și tineret.
„Publicul poate (re)vedea o colecție de creații scenice care au umblat prin lume – lista e lungă, nu le putem aduna exhaustiv într-un program de doar câteva zile, care inovează estetic, care-au fost selectate în manifestări festivaliere naționale și internaționale și premiate odată cu artiștii care le dau viață. Câteva dintre ele vor fi difuzate în live streaming, accesibile de oriunde, altă formă de-a învinge distanțele fizice, de-a călători.” precizează teatrologul Oltița Cîntec, curatorul evenimentului.
Spectacolele se joacă la cele două săli ale Teatrului Luceafărul, la cabine, în foyer dar au fost prezentate în turnee în întreaga țară și în afara granițelor, un semn incontestabil al valorii lor estetice. Multe dintre ele au fost premiate, toate au fost răsplătite prin aplauze de zecile de mii de spectatori care vin anual la Teatrul Luceafărul și îl urmăresc pe oriunde duce vestea culturii române. Unele spectacole din showcase sunt deja sold out, semn cert al interesului pe care îl stârnesc, al atractivității lor.
Două premiere vor îmbogăți afișul permanent: Ferma animalelor – o fabulă după George Orwell, un spectacol pentru întreaga familie (joi, 27 februarie, ora 18) și Cameleonul Cami pleacă în Tibet după cartea cu același titlu de Luminița Corneanu, one-man show Alex Iurașcu în parteneriat cu inteligența artificială, muzica și grafica (vineri, 28 februarie, ora 17.30).
Programul integral poate fi consultat online aici https://luceafarul-theatre.ro/noutati-teatrul-luceafarul/activitate-artistica/teatrul-luceafarul-iasi-75-de-ani-de-existenta/.
Istoria de 75 de ani a Teatrului Luceafărul înseamnă generații de spectatori pe care spetacolele i-au fascinat, i-au făcut să devină ceea ce sunt în prezent. Unii dintre ei au ales actoria, de pildă Marius Manole (Teatrul Național „I.L. Caragiale” București) care a trimis un mesaj foarte emoționant cu referire la artiștii longevivi ai Luceafărului (Liviu Smântânică – 50 de ani de activitate, Doina Iarcuczewicz – 48 de ani de activitate, Toma Hogea – 45 de ani de activitate, Liliana Mavriș Vârlan și Viorel Vârlan – 40 de ani de activitate): „Minunați! Mi-au înfrumusețat copilăria. Am crescut cu ei și m-am îndrăgostit de teatru…ce frumos a fost! Felicitări, dragi colegi!”