
Plenul Consiliului Județean Iași va aproba, în ședința ordinară din 30 aprilie 2025, două proiecte de hotărâre ce vizează creșterea eficienței energetice pentru clădirile în care funcționează Unitatea Medico-Socială Răducăneni și Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari. Consiliul Județean va aloca 265 mii lei pentru UMS Bivolari și 270 de mii de lei pentru CAMS Răducăneni, finanțari necesare pentru realizarea DALI și a studiilor aferente, precum și pentru realizarea DTAC si PTH.
Cele două centre vor depune cereri de finanțare a proiectelor de reabilitare energetică în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027. Lucrările vizează anveloparea clădirilor, înlocuirea instalațiilor de producere și utilizare a agentului termic cu surse regenerabile, modernizarea sistemelor de climatizare, ventilare naturală și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, precum și dotarea clădirilor cu sisteme de iluminat inteligente.
Unitatea Medico-Socială Răducăneni are o capacitate de 55 de locuri, iar Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari 60 de locuri. Beneficiarii sunt persoane cu o situație socio-familială si materială precară, care necesită supraveghere, asistare, îngrijire, tratament, precum și servicii de inserție și reinserție socială.

