
În data de 10 august, se împlinesc 55 de ani de la deschiderea Muzeului „Mihai Codreanu”, cunoscut ca Vila Sonet.
Interiorul locuinței este și acum, aproape în întregime, așa cum arăta în timpul vieții poetului, cu toate valorile artistice, cu biroul de lucru, sufrageria, dormitorul și salonul în care își primea oaspeții-scriitori, precum Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, George Lesnea și alții. Tot în această casă și-a scris sonetele ce vor alcătui volumul 𝑆𝑡𝑎𝑡𝑢𝑖. 𝑆𝑜𝑛𝑒𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑣𝑎𝑑𝑎̆𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑜𝑛𝑒𝑡 (1939).
Pentru a marca această aniversare, vă invităm duminică, 10 august, de la ora 10:00, la un eveniment special:
„Poveste interbelică” – un spectacol multisenzorial care aduce la viață emoțiile, ezitările și revelațiile marelui sonetist Mihai Codreanu, chiar în intimitatea locuinței sale.
Evenimentul este, în esență, o reverență adusă puterii de a crea dincolo de limite, o invitație la introspecție și un gest de reîntoarcere la esența poeziei – aceea de a atinge sufletul.
Trăiește o experiență unică, unde poezia, dansul, muzica și teatrul se împletesc în fiecare cameră a casei – biroul, dormitorul, salonul – transformate în scenă vie a creației.
Echipă artistică este compusă din: Tudor Bălteanu (interpret al lui Mihai Codreanu, recitator și dansator), Mihaela Enuță („Muza”, dansatoare), Ruxandra Bejenaru Holban și Casian Matei (dansatori), Paulina Popa (solistă de muzică interbelică).
Organizatori: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Ansamblul „Coconițe” – Ateneul Național din Iași și Atelierul de teatru Evolvio.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.