
În prima săptămână de toamnă, mai precis, joi, 4 septembrie, la ora 18.00 va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași, un spațiu bine cunoscut iubitorilor de folclor, spectacolul „Bucurie în prag de toamnă”.
Prin acest spectacol este marcată deschiderea stagiunii artistice 2025 – 2026 a Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, al Consiliului Județean Iași.
Alături de orchestra, dansatorii și soliștii vocali ai ansamblului, vor evolua în fața publicului ieșean alți cinci invitați speciali, care vor reprezenta diverse zone folclorice ale României.
Biletele pot fi achiziționate de la sediul Ansamblului, Șoseaua Bucium nr. 80, de luni până vineri între orele 9 – 14, sau online de pe platforma iabilet.ro.