Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii”, organizat de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Filiala Iaşi) Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, trece într-o nouă etapă.
A fost lansat un apel pentru toți cei interesați să lucreze cu copii să se înscrie la call-ul pentru facilitatori pentru atelierele ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2023 la Iași.
Până pe 30 august 2023 sunteți invitați să vă înscrieți prin formularul de aici și să răspundeți la câteva întrebări.
”Căutăm 9 facilitatori pentru 10 ateliere bazate pe scenariile educaționale câștigătoare ale concursului din etapa precedentă a proiectului. Cei care doresc să îndrume atelierele pentru copii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani vor participa la un atelier de formare în Iași, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), pe 17 septembrie 2023, și vor fi disponibili să participe la atelierele de weekend din septembrie – noiembrie 2023. ”, au transmis organizatorii.
Fiecare facilitator va fi remunerat cu 500 lei/atelier.