Don Quijote de Miguel de Cervantes este povestea lui Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de lecturile romanelor cavalerești, ajunge să se creadă ”un cavaler rătăcitor” și pornește în căutare de aventuri. Quijote și partenerul său credincios, Sancho Panza, luptă cu îndrăzneală împotriva unor rele imaginare, iar această adaptare este o alegorie dinamică a proiecțiilor minții eroului. ”Scenele în care Quijote se confruntă cu dusmanii săi imaginari se joaca cu păpuși mici – caricaturi, fantasme ale imaginatiei sale; o camera preia imaginea acestui joc al fanteziei si o reproiectează pe un ecran, astfel că Don Quijote își vede aventurile derulându-se și intervine în curgerea lor, ajustându-le, corectandu-le. De cele mai multe ori, însă, realitatea “bate” fantezia” (Ioan Brancu).
Producția Teatrul Puck din Cluj Napoca, poate fi vizionată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, duminica, 8 octombrie, de la ora 11.
Teatrul GONG Sibiu și Centrul de Teatru Educațional Replika din București au realizat POVEȘTI INVIZIBILE de Mihaela Michailov, inspirate din lumea copiilor nevăzători.
Într-o zi ca oricare alta, o fetiță, care nu vede ca alți copii, și mama ei, care vede multe pericole peste tot, înlocuiesc temele cu un joc pentru urechi și degete. Cele două traversează împreună păduri, șosele și chiar canalele de sub oraș. Oare unde vor ajunge până la urmă?
Curatorul FITPTI, teatrologul Oltita Cintec, l-a selectat, il puteti vedea luni, 9 oct, ora 18.
Mozart, Elvis Presley, Maria Tanase, David Bowie, Amy Winehouse, Louis Armstrong, Janis Joplin se întâlnesc în spectacolul realizat de Cristian Ban cu Trupa Marionete Teatrul Clasic din Arad: ISTORIA MUZICII POVESTITA PENTRU COPII (ȘI PARINTII LOR).
Il puteți viziona la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (ediția 16, “feminin-masculin”), sâmbătă, 7 octombrie, ora 11.
Linkul pentru bilete îl găsiți aici