În perioada 15-30 septembrie 2023, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează expoziţia de carte „Satul românesc”. Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Departamentul de Etnologie din cadrul Academiei Române – Filiala Iaşi şi marchează a treizecea aniversare a Zilelor Patrimoniului European.
Realizată în cadrul proiectului „Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară <<Mihai Eminescu>> Iaşi”, expoziţia prezintă o selecţie de cărţi referitoare la satul românesc, cu precădere – zona Moldovei şi Bucovinei. Satul românesc va fi surprins în elemente definitorii – tradiţii şi obiceiuri, port popular, arhitectură vernaculară, ocupaţii tradiţionale. Volumele expuse – cărţi şi albume – vor aduce în atenţia publicului aspecte legate de trecut şi prezent, tradiţie şi înnoire în istoria acestui important nucleu de viaţă românească.
Expoziţia, vernisată vineri, 15 septembrie 2023, ora 12.00, reprezintă o binevenită întoarcere în timp la satul românesc de altădată, la elementele sale definitorii transmise noilor generaţii ca părţi ale moştenirii identitare comune. Patrimoniul material şi imaterial incluse în patrimoniul UNESCO rămân vii prin acţiunile constante şi concertate de conservare şi punere în valoare.
Conferinţa care precedă vernisajul expoziţiei va aborda subiecte precum întreruperea transmiterii culturale, migraţia, alternativele industriale şi marketingul fără fond – teme de reflecţie la întrebarea „ce soluţii putem găsi astăzi pentru satele din Moldova?”.
Detalii găsiți accesând linkul https://rocultura.bcu-iasi.ro/expozitia-de-carte-satul-romanesc/?fbclid=IwAR3e0seSdJUUe5xnc046r-enDZaROceS68atOTy5pEw5DwEvDMlqJ0kr7Vw