Municipiul Iaşi a devenit unul dintre cele 55 de noi oraşe care se alătură Reţelei UNESCO de oraşe creative (UCCN), la categoria „Literatură”, în semn de recunoaştere a importanţei Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT).
“FILIT a crescut tot mai mult, este un brand al orașului și al județului, iar bunul renume este unul internațional. Recunoașterea vine din partea Comisiei Europene, UNESCO și a Ministerului Culturii.Este o mândrie pentru comunitatea noastră că acest proiect al Muzeul Național al Literaturii Române Iași, finanţat de Consiliul Județean Iași – Iași County Council, este o emblemă a județului nostru și se bucură de recunoașterea pe care o merită. Felicitări tuturor celor care dau viață festivalului, care de 11 ani crește din ce în ce mai frumos și mai mare!”, a transmis președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
“Salutăm cu mare bucurie includerea oraşului Iaşi în Reţeaua oraşelor creative a UNESCO! Această iniţiativă a UNESCO urmăreşte consolidarea parteneriatelor între oraşele membre ale reţelei, care numără în prezent 350 de oraşe, din peste 100 de ţări, domeniile creative repertoriate fiind: artizanatul şi artele populare, artele media, designul, filmul, gastronomia, literatura şi muzica. Includerea în listă, în domeniul literaturii, vine şi ca o recunoaştere a importanţei Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT Iaşi, a cărui ediţie recent încheiată a fost, de altfel, plasată sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi a Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Iaşi devine al doilea oraş din România, după Cluj-Napoca (2021 – Film), care devine membru al acestei prestigioase reţele a oraşelor creative. Adresăm calde felicitări tuturor celor implicaţi în prezentarea acestei candidaturi şi urăm mult succes ieşenilor în activitatea în cadrul Reţelei”, a declarat Simona Mirela Miculescu, ambasadorul Delegaţiei Permanente a României la UNESCO.