Liderul grupului consilierilor liberali din Consiliul Județean Iași, Costel Dolachi, a fost numit subprefect al județului Iași și a depus astăzi jurământul.
La ceremonie, alături de reprezentanții Instituției Prefectului și ai instituțiilor subordate, au fost prezenți vicepreședinții CJ, Marius Sorin Dangă și Sorin Afloarei, și administratorul public al județului Iași, Andrei Cazacu.
Costel Dolachi este licențiat în Studii Economice și a absolvit studiile de master în domeniul Managementului. În perioada 2004 – 2016, a acumulat o experiență consistentă în domeniul privat activând ca economist și director economic, dobândind experiență în accesarea fondurilor europene.
În perioada 2016 – 2023 a activat în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale unde a ocupat funcții de expert, director Centru Regional și director Oficiu Județean.