Festivalul concurs “Hai la teatru!”, al trupelor din școlile și liceele județului și din orașul Iași, organizat de Teatrul Luceafărul și ajuns la ediția a XVII-a, se va desfășura în acest an în perioada 20-21 martie.
A fost publicat regulamentul de desfășurare al concursului, iar iubitorii artei teatrale își pot înscrie reprezentația.
Manifestarea va avea trei secțiuni:
– clasele I-IV
– clasele V-VIII
– clasele IX – XII.
Trupele interesate trebuie să depună la secretariatul teatrului sau să expedieze prin postă (str. Grigore Ureche nr. 5, lași), până la data de 23 februarie, o înregistrare video a spectacolului propus (CD sau DVD) însoțită de o prezentare a formației (nume, activitate, componență, profesor coordonator, participări la manifestări similare, palmares etc). Materialele vor fi însoțite de precizarea “Pentru Festivalul «Hai la teatru»!”.
Selecția va fi făcută de organizatori, iar ansamblurile selecționate vor fi înștiințate până cel târziu la data de 28 februarie. Este acceptată o singură propunere din partea fiecărei trupe, alta decât cele care au fost prezentate la editiile precedente. Durata reprezentației trebuie să fie de cel puțin 15 minute și de cel mult 40 minute.
Se pot înscrie la preselecție spectacole în limba română, dar și în limbi străine.