La invitația reprezentanțelor diplomatice și culturale ale României din Regat, o parte a echipei artistice a Teatrului pentru Copii și Tineret Luceafărul este pe drum spre Marea Britanie. Deplasarea va consta într-o serie de cinci reprezentații cu spectacolul STAȚIA CLOVNILOR, creație scenică realizată în formulă nonverbală, un scenariu de numere de grup legate într-o poveste. Conceptul de spectacol îl face interesant pentru toate categoriile de vârste, privitorii fiind purtați prin registre emoționale variate, care merg de la comic, la melancolic, poetic, sub semnul unui ludic rafinat.
„Stația clovnilor a fost inclus în vara lui 2022 în programul prestigiosului Edinburgh Festival Fringe, ediția 75, unde am susținut un număr de cinci reprezentații. Teatrul Luceafărul și-a asumat de mai multe sezoane misiunea de ambasador al culturii ieșene, al celei române în spațiul european și dincolo de marginile UE, demonstrând calitatea actului artistic din instituția noastră, din țara noastră. E un efort pentru toată echipa, străbatem peste 8000 de km dus-întors, dar, metaforic vorbind, căruța lui Thespis trebuie să fie în mișcare”, a precizat teatrologul Oltița Cîntec, managerul interimar al instituției.
Spectacolul are palmares, a fost selectat și în România în numeroase festivaluri, răsplătit prin aplauze, aprecieri ale criticilor și laureat cu Premiul pentru interpretare colectivă la Festivalul Internațional Puck Cluj Napoca.
Traseul britanic de acum include orașe importante din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Irlanda: Londra (25 și 26 mai), Birmingham (28 mai), Manchester (30 mai) și Dublin (1 iunie).
Spectacolul Stația clovnilor se adresează întregii familii și este regizat de Ana Crăciun Lambru, decor Elena Iorga, costume și păpuși Alexandra Budianu, cu actorii Ioana Corban, George Cocoș, Elena Zmuncilă, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Dragoș Maftei, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu. Imaginarea acestei producții a reprezentat o provocare, alimentând creativitatea artiștilor. Materialul cu care lucrează actorii sunt cuvintele, iar ideea structurală a proiectului este recursul la alte mijloace de expresivitate la fel de emoționante. Gândit în formula nonverbal, Stația clovnilor are și atuul de-a traversa eventualele bariere de limbă, atrăgând un public larg, cosmopolit. Turneul actual vizează nu doar comunitățile românești din Regat, ci și publicul britanic și irlandez.