Plenul Consiliului Județean a aprobat parteneriatul dintre Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi (AMTPI) şi CNCF “CFR” S.A., precum şi protocolul de implementare a proiectului “Extinderea
Transportului Terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban şi metropolitan în Zona
Metropolitană Iaşi (TUMZMI)”.
În perioada următoare, acordul de parteneriat dintre AMTPI și CNCF CFR SA urmează să fie aprobat de toate UAT-urile care fac parte din Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi, respectiv Primăria Municipiului Iași şi primăriile comunelor Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ţuţora, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria.
Proiectul Trenului Metropolitan a fost aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii la începutul lunii iunie și presupune investiții în infrastructura de cale ferată destinată transportului feroviar urban şi metropolitan în Zona Metropolitană Iaşi, prin accesarea de finanţări nerambursabile
disponibile în cadrul Programului Transport 2021 — 2027.
Într-o primă etapă trenul metropolitan va introdus de rețeaua existentă, pe traseele Podu Iloaiei – Iași – Ungheni și, respectiv, Iași – Ciurea. Construirea de linii noi presupune extinderea căii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu și implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaei – Iași – Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu.