Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru serviciile de proiectare faza D.A.L.I – documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism la obiectivul de investiții “Restaurarea și consolidarea „Palatului Sturdza” din localitatea Miroslava.
Contractul, în valoare de 155.288 lei fară TVA, a fost câștigat de S.C. BRIDGE BLUE CONSULTANCY SRL din București. Durata de prestare a serviciilor este de 3 luni de la emiterea Ordinului de începere.
Proiectul pentru “Restaurarea și consolidarea „Palatului Sturdza” din localitatea Miroslava se află pe lista sinteză în cadrul Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
“Am reușit în primul mandat să redăm strălucirea unor obiective de patrimoniu simbol ale Iașului, precum Casa Muzeelor (clădirea fostei chesturi), muzeul „Vasile Pogor” sau Casa Gane, și vom continua să identificăm resurse pentru a readuce la viața povestea a cât mai multor clădiri din județ. Vom transmite, din generație în generație, istoria Iașului pe care o poartă bogatul nostru patrimoniu cultural”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.