În această zi comemorăm 134 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui om politic, poet și dramaturg român, Vasile Alecsandri.
Născut la Bacău în ziua de 21 iulie 1821 a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române. Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la mijlocul secolului XIX inclusiv în mişcarea unionistă.
Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de şcoală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 – 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.
După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Aşadar, recunoaşterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la Paris.
În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Naţional din Iaşi, editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica, iniţiator şi redactor al revistei „România literară”, membru al Societăţii „Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.
În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică „Buchetiera de la Florenţa” publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa „Farmazonul din Hârlău”. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română.
Fiind o figură emblematică a fostei capitale a Moldovei, Primăria şi-a dorit o statuie a marelui cărturar, care să împodobească spaţiul public al Iaşului, fiind şi un binemeritat loc de memorie. Respectând vechiul principiu potrivit căruia nu se ridică statui unui personaj aflat încă în viaţă, oricât de celebru, Consiliul Comunal Iaşi, la iniţiativa primarului Vasile Pogor, a votat deschiderea listelor de subscripţie publică pentru o statuie din bronz a „Părintelui Poeziei Româneşti” în chiar anul morţii sale, 1890.
În anul 1900 a fost contactat sculptorul Wladimir C. Hegel, profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Acesta mai lucrase, în 1894, un bust al lui Vasile Alecsandri, comandat de Primăria oraşului Bacău, şi care a fost un bun studiu pentru lucrarea ce se avea acum în vedere. Lui i s-a solicitat o evaluare a viitoarei lucrări, care trebuia să fie de mărimea statuii lui Miron Costin, din apropiere, operă a aceluiaşi sculptor.
În martie 1905, comitetul pentru ridicarea statuii decide definitiv ca amplasamentul să fie cel de astăzi, pe locul ocupat anterior de statuia lui Gheorghe Asachi, care a fost mutată la Trei Ierarhi. În partea superioară a soclului s-a aşezat un act de fundaţie, iscălit de regele Carol I, regina Elisabeta şi alţi membri ai familiei regale.
Pe soclul statuii se află două altoreliefuri din bronz, în stânga Peneş Curcanul iar în dreapta Juna Rodica.
Alecsandri a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un mare optimist, plin de energie pozitivă, pe care o inspira şi altora, îndemnându-i spre fapte mari sau eternizând aceste fapte mari, a căror amintire ar fi pălit altfel odată cu trecerea anilor (Unirea de la 1859, Independenţa din 1877).
Inaugurarea statuii a avut loc în ziua de 15 octombrie 1906, cu fastul unei adevărate sărbători naţionale, ce ar avea nevoie de multe pagini pentru o descriere detaliată. Autorităţile urbei au ales bine această zi, deoarece la Iaşi se adunaseră oricum români de pretutindeni, pentru pelerinajul la moaştele Sf. Cv. Paraschiva, de la Mitropolie, aşezată în calendarul ortodox pe 14 octombrie. Cu această ocazie au fost scrise multe versuri ocazionale, semnate de Elena Văcărescu, Riria (soţia lui A.D. Xenopol), A. Naum, D.N. Petrovanu, G. Bucurescu şi Leon Cechez. Acestea, împreună cu discursul lui Xenopol, au fost tipărite ulterior, nu doar în Album, ci şi în revista „Arhiva”.
Se poate spune că statuia lui Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional este o statuie de ctitor, aşa cum este şi statuia lui Mihail Kogălniceanu din faţa Univerităţii. Activitatea teatrală a lui Alecsandri s-a desfăşurat în Teatrul vechi şi apoi în Teatrul Mare din Copou.
Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalităţile marcante din viaţa literară şi culturală a României. S-a stins din viaţă la Mirceşti, pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.
Sursele acestui material sunt: enciclopediaromaniei.ro și volumul „VASILE ALECSANDRI 200 de ani de la naştere” (1821 – 2021), Coordonator Dr. Sorin Iftimi, Editura Palatul Culturii, Iași 2020.
