Ediția XVII a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) va fi una incluzivă, oferind prin evenimentele înscrise în program nu doar opțiuni pe diversitate de vârstă (de la preșcolari la maturi și seniori, trecând prin toate celelalte categorii), ci având în vedere și segmente atipice.
„Vom asigura traducere în limbaj mimico-gestual la câteva din producțiile teatrale, pentru ca persoanele cu probleme de auz să se poată bucura de sărbătoarea artistică pe care o propunem. Una din reprezentațiile 20 k leghe sub mări după Jules Verne, o propunere scenică foarte inovativă, de teatru itinerant, va fi deschisă unui asemenea public. Pentru comedia Schimbăm perdele, care se va juca în Grădina Botanică, vom avea, de asemenea, o formă similară de accesibilizare”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, curatorul FITPTI.
La Spitalul pentru Copii Sf. Maria, Secția Oncologie, este programată o reprezentație cu Dansatorii, un muzical al marionetiștilor de la Ahau Marionetas Madeira. Pentru copiii internați acolo e imposibil să se deplaseze la teatru, așa încât organizatorii doresc să le ofere bucuria unui spectacol care, pentru cca. 50 de minute, să le mute gândurile de la problemele de sănătate cărora trebuie să le facă față, să le instaleze zâmbetul pe chipuri.
FITPTI se va derula în peste 25 de locuri din oraș, în spații de tip classic, dar și în multe spații mai puțin obișnuite, precum cafenele (JassyRo, NegruZi, Fika), Grădina Botanică, străzi, grpdini publice, parcuri, mall, Gara Iași Nord, galerii de artă, la Casa Muzeelor etc.. De asemenea, în zilele festivalului (3-10 octombrie) va fi organizat un traseu turistic – Iași. Povești teatrale, realizat în parteneriat cu City ID, care îi va purta pe curioși prin câteva dintre locurile orașului legate de trecutul său teatral mai puțin cunoscut, prezențele și activitatea memorabile ale lui Caragiale, Asachi, Alecsandri, Goldfaden și primele spectacole ale Teatrului de Păpuși de Stat, strămoșul Teatrului Luceafărul de azi, înființat la 1 Martie 1950, cu sediul într-o săliță din curtea Bisericii Catolice.
Ritmul vânzării biletelor a depășit cu mult așteptările organizatorilor, Există deja sold out-uri – cel dintâi a fost spectacolul Ierbar în regia lui Radu Afrim, iar foarte multe dintre celelalte se află la „ultimele bilete”. Un nou set de bilete, ultimul, a fost pus în vânzare astăzi. Spectacolele sunt mai mult decât atrăgătoare, printre ele foarte recentul Hello, Ceaușescu! (Teatrul de Comedie București), Concert‵n 2: Ada Milea&Bobo Burlăceanu, cu fragmente inspirate din Amintirile… lui Ion Creangă și Chirițele lui Alecsandri, Bădăranii (Teatrul Nottara București, regia Alexandru Dabija), Alice în viziunea Adei Milea, cu studenții de la Teatru din Tg Mureș, Limite (Centrul de Teatru Educațional Replika București), care abordează câteva aspecte problematice din învățământul românesc actual, Întâmplări stranii în Iași (Teatrul Apropo București), Oglinda neagră (Teatrul Național Cluj-Napoca, one man show cu Ionuț Caras) etc.
Biletele se pot achiziționa de pe platforma bilet.ro sau direct de la casieria Teatrului Luceafărul.