Două locuințe maxim protejate pentru persoane adulte cu dizabilități, fiecare cu câte 8 locuri, vor funcționa începând cu data de 1 octombrie în cadrul Centrului de Servicii Sociale „Revis” Hârlău. Un proiect de hotărâre pentru deschiderea celor două locuințe, denumite Arțarul 1 și Arțarul 2, va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința de pe 24 septembrie.
Inaugurarea celor două case face parte din planul de restructurare al Centrului de Servicii
Sociale „Revis” Hârlău, aflat în coordonarea DGASPC Iași.
În cadrul locuințelor maxim protejate, persoanele adulte cu dizabilități vor beneficia de activitati corespunzatoare nevoilor specifice fiecăreia, pe perioada determinată, în vederea pregătirii pentru viața
independentă.