În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean Iași ce a avut loc ieri, consilierii județeni au aprobat valoarea totală a proiectului „Extinderea structurii spațiilor medicale ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași Ambulatoriu, în cuantum de 27.236.710,39 lei din care buget eligibil în cuantum de 21.145.025 lei.
În prezent, în incita Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, nu există spații dedicate serviciilor de timp ambulatoriu. Acest lucru duce la o limitare a numărului de consultaţii şi de tratamente pe care spitalul le poate oferi în regim ambulator, la creşterea gradului de aglomerare a pacienţilor şi a aparţină’torilor în incinta spitalului precum şi la imposibilitatea respectării circuitelor si a distantarii între pacienţi. De asemenea, limitările spaţiului destinat serviciului ambulator generează probleme legate de igienizarea şi sterilizarea spaţiilor medicale, inclusiv a controlului aeromicroflorei la nivelul întregului spital.
Realizarea unui nou ambulatoriu presupune extinderea structurii spatiilor medicale ale Spitalului Clinic de Urgentă pentru Copii “Sfânta Maria” laşi, care să aibă o structură functională ce cuprinde spatii amenajate şi fluxuri medicale, astfel: cabinet consultatii, cameră pentru pansamente şi tratamente curente, spatii de aşteptare aferentecabinetelor, birou de informare, programare şi evidentă a pacientilor (zona de receptie), anexe alepersonalului medical, grupuri sanitare, saloane pentru pacienti (internări de zi). Acest ambulatoriu modern va duce la creşterea capacitătii la peste 80.000 consultatii/an.