
Aeroportul Iași a atins borna de 1.000.000 de pasageri într-un an calendaristic, performanță înregistrată pentru a șaptea oară în istoria sa, în doar șase luni. Din 2021, Aeroportul Iași și-a consolidat, an de an, locul doi în topul aeroporturilor regionale din România în ceea ce privește numărul de pasageri procesați. Dacă până la finalul primului semestru al acestui an, Aeroportul Iași va fi tranzitat de peste 1 milion de pasageri, pentru luna iunie estimându-se peste 200 de mii de călători, traficul prognozat pentru întreg anul 2025 este de 2,2 milioane de pasageri îmbarcați și debarcați.

Pasagerul cu numărul 1.000.000 a fost transportat pe Aeroportul Iași cu o aeronavă a companiei Animawings, călătorind din insula grecească Creta, după o vacanță petrecută în Heraklion. Doamna Ionela Crâșmaru este pasagerul norocos în acest an, locuiește în Bacău, fiind la prima sa călătorie cu avionul. Anunțul-surpriză a fost făcut în timpul zborului, de către echipajul Animawings, care i-a oferit un voucher constând în două bilete de avion pe ruta Iași – Otopeni – Iași. Aeronava care a adus la Iași pasagerul 1 Milion a fost primită cu tradiționalul arc de apă realizat de autospecialele de pompieri din dotarea aeroportului. La debarcare, pasagerul a fost întâmpinat de către reprezentanții Aeroportuluiși ai Consilului Județean, precum și cei ai mass-mediei, fiind condus apoi în noul terminal, unde i s-au oferit cadouri personalizate.
„Suntem la jumătatea anului, iar Aeroportul Iași a atins deja pragul de un milion de pasageri în 2025. Această performanță confirmă traiectoria ascendentă a aeroportului și ritmul susținut de creștere care îi consolidează poziția de principal hub aerian al regiunii de Nord-Est. Este o reconfirmare că viziunea noastră de a transforma Iașul într-un pol regional de conectivitate și mobilitate este susținută de încrederea pasagerilor și a operatorilor aerieni. Investițiile în extinderea infrastructurii, diversificarea rutelor și profesionalismul echipei dau rezultate concrete. Le urăm bun venit tuturor celor care aleg Iașul, pasagerului cu numărul un milion din 2025 și celor care vor urma. Împreună, demonstrăm că Moldova se află pe harta aviației europene, iar Aeroportul Iași este pregătit pentru provocările viitorului.”, a transmis Președintele Consilului Județean Iași, Costel Alexe.
„Astăzi, sărbătorim Pasagerul cu nr. 1 Milion din anul 2025, o performanță care confirmă ritmul susținut de creștere al Aeroportului Iași, precum și încrederea pe care pasagerii o au în serviciile noastre. Felicităm, cu această ocazie, pasagerul câștigător și totodată mulțumim companiei Animawings pentru zborul alături de care am marcat acest prag simbolic, parteneriatul nostru fiind bazat pe încredere și angajament pe termen lung. Nu în ultimul rând, le suntem recunoscători tuturor celor care au ales să călătorească prin Aeroportul Iași în primele șase luni din acest an. Strategia noastră de dezvoltare este de a continua extinderea rețelei de rute, atragerea de noi operatori aerieni și consolidarea conectivității regionale și internaționale, prin hub-uri importante, ceea ce va contribui la o creștere a numărului de călători în următorii ani. Ne dorim ca Iașul să fie tot mai prezent pe harta mobilității europene și globale. Avem infrastructura necesară pentru a deveni un hub aerian în regiune, precum și potențial pentru a fi din ce în ce mai atractivipentru companiile aeriene.”, a declarat Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași.

„Ne bucurăm că pasagerul cu numărul 1 milion al Aeroportului Iași din acest an zboară alături de noi, pe ruta Heraklion–Iași. Este o dovadă în plus că românii aleg AnimaWings pentru experiențe memorabile, dar și o confirmare a dezvoltării constante a parteneriatului nostru cu Aeroportul Iași. Ne dorim să continuăm să conectăm Iașiul cu destinații din ce în ce mai atractive, cu același angajament față de confort, calitate și siguranță.”, a transmis Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.
De pe Aeroportul Iași operează, în prezent, șase companii aeriene: Wizz Air, Ryanair, Austrian Airlines, Hisky, în total fiind deservite 24 de rute permanente în Europa și nu numai, zborurile interne, în capitală, fiind asigurate de companiile Tarom și Animawings. La acestea se adaugă, în programul de vară 2025, curse charter în 8 destinații turistice. Totodată, din luna septembrie a acestui an, portofoliul de rute al Aeroportului Iași se va îmbogăți cu zboruri directe în Dubai, acestea urmând să fie operate de compania flydubai, o premieră pentru regiunea Moldovei.