Prin finalizarea, în martie 2021, a proiectului privind extinderea platformei de operare la Aeroportul Iași, se deschide calea pentru o nouă investiție în infrastructura aeroportuară.
Primul pas este ridicarea unui nou terminal de pasageri, cu o suprafață de 30.000 mp, de aproape 10 ori mai mare decât actualul T3, precum și construirea unei parcări.
Terminalul va fi pe trei niveluri și va avea o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045.
T4 ar trebui să fie gata până în decembrie 2023, iar restul proiectului va fi implementat în anii următori, în funcție de necesități și evoluția traficului aerian.
Noua construcție va fi legată de o serie de facilități – hoteluri, restaurante etc -, proiectul urmând să acopere nevoile aerogării în următorii 20 de ani.
Costurile totale sunt estimate la 80 de milioane de euro, din care 75% reprezintă fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).