În ședința ordinară a lunii aprilie consilierii județeni au aprobat încheierea Protocolului de colaborare cu Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, în cadrul proiectului „Centrul de Informare pentru Investiții Europene” finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară 1 – întărirea capacităţii beneficiarilor de a pregăti şi implementa proiecte finanţate din FESI şi diseminarea informaţiilor privind aceste fonduri.
În contextul prevederilor regulamentelor curopene şi având în vedere rolul Ministerului Investiţillor şi Proiectelor Europene (MIPE) în implementarea şi gestionarea programelor finanţate din fonduri europene în România, MIPE trebuie să asigure informarea factorilor interesaţi şi a publicului larg cu privire la oportunităţilor de finantare, stadiul implementării programelor operaţionale, precum şi impactul avut de fondurile europene asupra dezvoltării naţionale.
Direcţia Generală Informare, Transparentizare şi Dialog Social prin Serviciul de Comunicare Instrumente Structurale (SCIS) din cadrul MIPE asigură îndeplinirea atât a obligaţiilor de comunicare ale României, în calitate de stat membru UE, cât şi a obligaţiilor de comunicare aferente programelor operaţionale şi autorităţilor de management, prin proiectele pe care le implementează în calitate de beneficiar eligibil al fondurilor alocate prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 – 2020 şi Programul Operaţional Capital Uman.
Un rol important în cadrul strategiei de comunicare îl are proiectul – „Centrul de informare pentru Investiţii Europene”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 – 2020, Axa Prioritară 1 – întărirea capacităţii beneficiarilor de a pregăti şi implementa proiecte finanţate din FESI şi diseminarea informaţiilor privind aceste fonduri. Serviciul Comunicare Instrumente Structurale şi Helpdesk din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de beneficiar, gestionează proiectul „Centrul de Informare pentru Investiţii Europene” pentru care decizia de finanţare a fost semnată în data de 28 decembrie 2017.
Centrul de Informare asigură informarea și promovarea fondurilor ESI 2014-2020, precum şi a fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027.
În cadrul proiectului este prevăzută colaborarea cu cele 41 de consilii judeţene, Primăria Municipiului Bucuresti şi cele 6 primării de sectoare, precum şi cu AOR, ACOR. AMR şi UNCJR pentru promovarea unitară a investiţiilor şi proiectelor europene în România.
În acest context, colaborarea dintre instituţii presupune:
- Activarea pe website-ul instituţiilor partenere MIPE a unui hyperlink dedicat aplicaţiei Helpdesk personalizat cu logo-ul aferent, prin care publicul ţintă, interesat de tematica fondurilor europene, îşi poate adresa întrebările într-un mod interactiv direct AM-urilor prin Centrul de Informare;
- Participarea la evenimentele organizate sub egida Centrului de Informare;
- Promovarea fondurilor europene prin preluarea în cadrul website-urilor oficiale a informaţiilor și materialelor informative publicate de MIPE, cu referire la accesarea fondurilor europene şi la activitatea Centrului de Informare;
- Distribuirea de către parteneri a materialelor promoţionale realizate în cadrul proiectului cu scopul de a creşte vizibilitatea fondurilor europene în România.
Obiectivele principale ale protocolului de colaborare constau în stabilirea cadrului procedural privind:
- colaborarea dintre părţi la nivel de website-uri pentru promovarea activităţii derulate în cadrul Centrului de Informare pentru Investiții Europene;
- distribuirea de materiale pentru promovarea activităţii Centrului de Informare pentru Investiţii Europene;
- participarea la evenimente organizate, cu precădere, sub egida Centrului de Informare pentru Investiţii Europene.
Conform prolocolului de colaborare, MIPE va asigura suportul tehnic pentru derularea activităţilor care fac obiectul colaborării, punerea la dispoziţie de materiale informative specifice comunicării online, asigurarea de materiale promoţionale personalizate, organizarea evenimentelor Centrului de Infonnarc pentru Investitii Europene.
Consiliul Județean Iaşi va asigura preluarea, transportul şi distribuirea seturilor de materiale promoționale puse la dispoziţie de MIPE, va asigura prezența unei casete dedicate pe pagina de start a website-ului oficial, cu redirecționare către aplicația Helpdesk, va participa la activitățile care fac obiectul colaborării, va desemna responsabili din personalul propriu în activități, care vor asigura o comunicare permanentă cu coordonatorii MIPE, în acțiunile derulate.
Protocolul de colaborare se încheie pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2023.