Conducerea Consiliului Județean Iași a semnat astăzi contractele de finanțare nerambursabilă în baza legii 350/2005, cu beneficiarii care au fost admiși la finanțare în urma procedurii de selecție de proiecte.
Anul acesta, Consiliul Județean a alocat un buget de 1.500.000 de lei, cea mai mare sumă alocată în ultimii ani pentru societatea civilă, în vederea finanțării proiectelor în domeniile: cultural, social, educație, tineret, protecția mediului, siguranța cetățeanului și ordine publică, promovare turistică și sport, din care au fost atribuiți 918.702,95 lei pentru 20 de proiecte.
„Vom supune votului plenului Consiliului Județean propunerea de a lansa o nouă sesiune de proiecte pentru a aloca fondurile rămase. Încercăm să găsim soluții de a mișcora termenele acolo unde este posibil. Dorința noastră nu a fost nicio clipă aceea de a face economii din fondurile pe care le alocăm societății civile, ba din contră, ne-am dorit să cheltuim toți banii pentru a atinge indicatorii propuși. Sprijinim organizațiile să implementeze proiecte de interes public pentru comunitatea noastră”, a declarat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași.
În urma procesului de evaluare, au fost admise la finanțare următoarele proiecte:
- În domeniul cultural: Asociația Profesioniștilor pentru Dezvoltare Durabilă pentru proiectul „Hai la Teatru”; Asociația CRIS Nord-Est pentru proiectul „Toamna Filatelică Ieșeană – ediția a VIII-a – Regii României Mari – Centenarul Încoronării”; Asociația CULTURALED pentru proiectul „#LECTURARIUM”;
- În domeniul educație: Asociația Furnizorilor de Formare Profesională Dimitrie Cantemir pentru proiectul “Împreună suntem egali”; Asociația Profesională Bastonul Alb pentru proiectul „Șansă la educație pentru copii cu deficiențe de vedere”; Asociația ADIR pentru proiectul „Investim în educația non formală out-door”;
- În domeniul social: Asociația ADIR pentru proiectul „Impact social în comunitate prin intervenție terapeutică timpurie”; Asociația ASNATURA pentru proiectul „Activități recreative pentru copiii proveniți din familii defavorizate social”, Asociația HUMAN HELP pentru proiectul „Fondurile europene Motorul Dezvoltării; Asociația Throug Young (Prin Tineri) pentru proiectul „Consumul de droguri naște monștri”; Asociația Real Sports pentru proiectul „Real sports social”;
- În domeniul tineret: Asociația pentru Protecția Rutieră Worldstreet pentru proiectul „Informare, responsabilizare și sensibilizare pentru tineri voluntari într-o societate mai bună! IAȘI 2022”; Parohia “Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” pentru proiectul „Muzica Bizantină, tinerii județului Iași și mentorii lor”;
- În domeniul protecția mediului: Asociația Through Young pentru proiectul „România curată”;
- În domeniul siguranța cetățeanului și ordine publică: Asociația Rezerviștilor Militari pentru Dezvoltare Anreprenorială și Comunitară pentru proiectul „ antifragil 2022 – Cooperare inter-instituții administrative și private pentru creșterea gradului de reziliență și de recuperare comunitară în situații de criză umanitară”,
- În domeniul sport de performanță: Asociația Club Sportiv Prosperitatea pentru proiectul “Speranță pentru Performanță”; Asociația Top Team Iași pentru proiectul “Taekwon-Do în Iași și în lume”; Club Sportiv Știința Miroslava pentru proiectul “Fotbal ca altădată”, Asociația Club Sportiv Municipal Politehnica Iași pentru proiectul “Selecționarea celor mai talentați copii din județul Iași și promovarea lor în sportul de performanță”,
- În domeniul sport de masă: Asociația Fotbal Club Municipal Sportiv Steaua Magică Iași pentru proiectul “Pokemon 2011”.