Plenul CJ a aprobat, în ședința din luna iunie, trecerea din administrarea Consiliului Judetean lași în administrarea RA. Aeroportul Iași a clădirii Aviației Utilitare, pentru care există Autorizație de Desființare emisă de Primăria Municipiului Iași. Demolarea clădirii va lăsa loc viitorului terminal T4.
“Având în vedere că această operațiune este inclusă în contractul încheiat cu constructorul noului Terminal (T4) și că avem o clădire liberă de sarcini, putem spune că s-au creat astfel premisele ca primele lucrări la noul terminal să poate demara înainte de finalizarea etapei de proiectare. S-a reușit astfel ca prin acest perteneriat în trei să se economisească timp important în implementarea proiectului”, a declarat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași.
Valoarea totală a proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași este de 447,27 milioane de lei cu TVA, iar termenul de finalizare a noului terminal T4 este luna decembrie 2023.
În urma lucrărilor, Aeroportul Iaşi va beneficia de un terminal având o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri pe an. În perioadele de vârf, T4 va putea să asigure realizarea formalităţilor pentru 950 de pasageri pe oră. Vor exista şapte porţi pentru Plecări şi trei porţi pentru Sosiri, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin poduri suspendate (aerobridge-uri).
Viitorul terminal va fi construit pe trei niveluri (subsol, parter, etaj), şi va avea o suprafaţă desfăşurată de 31.210 mp, pe o lungime de 200 de metri şi o adâncime de 50 de metri. T4 va fi ridicat în continuarea terminalului T3, şi va fi legat de acesta printr-o galerie.