Unitatea sanitară ieșeană se dotează cu aparatură medicală nouă. Contractul de achiziție este în licitație pe Siteul Electronic de Achiziții Publice.
Vor fi cumpărate:
– Analizor ioni , Aspirator ORL, Defibrilatoare, Laringoscop , Perfuzomate
– Ecograf cu sonde lineare si convexe
– Aparat de epurare extracorporala continuă.
”Scopul nostru a fost și va ramane acela de a oferi servicii medicale la cel mai înalt nivel, servicii demne de un spital clinic universitar. În acest scop, aparatura medicală de care dispune spitalul nostru este permanent updatată în vederea realizării diagnosticului diferențiat, stabilirea exactă a patologiei pacientului și inițierea precoce a tratamentului astfel încât să prevenim transformarea unor forme ușoare sau medii în forme severe. Chiar dacă la bază suntem un spital de mono- specialitate am înțeles și am implementat interdisciplinaritatea în actul medical, spitalul mărindu-și permanent corpul medical specializat și în alte ramuri medicale. Dezideratul nostru este de a îngriji pacientul corect, complex și complet.”, a afirmat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Contractul are valoarea totală estimată de 718.482 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 19 septembrie, ora 15:00.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase primește pacienți din toată regiunea Moldovei, dar și din restul țării, are șase secții organizate în sistem pavilionar, cabinete medicale integrate cu un număr 47 medici specialiști în boli infecțioase microbiologie, medici ATI, epidemiologi, pneumologi, dermatovenerologi, oreliști, gastroenterologi.