Organizatorii Festivalului Istoric Getodava se arată extrem de mulțumiți de reușita celei de-a treia ediții a Festivalului care a reușit să convingă, potrivit estimărilor, peste 20 000 de ieșeni să iasă din case în weekendul 26-28 august și să vină pe pârtia de pe Sărărie pentru a cunoaște o mică parte din cultura și civilizația geto-dacă.
„A fost și pentru noi o surpriză să vedem că un număr atât de mare de ieșeni au venit pe pârtia de pe Sărărie, în cele două zile de festival, pentru a vedea câteva frânturi dintr-o istorie despre care am citit doar în manuale. În weekendul tocmai încheiat, pe pârtie a fost forfotă continuă. La un moment dat, zona de tabere era neîncăpătoare. La fel de neîncăpător a fost și dealul pe care s-a dat bătălia finală între geto-daci și romani, la care au asistat mii de oameni. Întreaga echipă e copleșită de deschiderea cu care ieșenii au primit acest eveniment. Acest lucru ne obligă ca următoarea ediție să fie și mai grandioasă! Le mulțumesc tuturor pentru participare și mulțumiri aduc și celor 33 de eroi alături de care am putut face totul, toți membri ai Asociației noastre!”, Constantin Lăpușneanu „Basileus Zurasieo”, reprezentant oficial al Asociației Culturale Geto-Dacii din Moldova.
Din păcate, din cauza unor motive obiective și independente de organizatori, ce au ținut în primul rând de siguranța festivalierilor, s-a decis în ultimă instanță să se renunțe la Rugul lui Zalmoxes. A fost singura activitate care a lipsit din întreg programul pe care Asociația Geto-Dacii din Moldova l-a propus pentru zilele de festival: lupte medievale, ateliere meșteșugărești, prezentări și demonstrații militare ale trupelor participante, muzică și dansuri antice, nunta geto-dacică.
Reamintim faptul că actorii Magdalena Chihaia și Nae Alexandru au fost prezentatorii acestei ediții a Festivalului Getodava. Pe tot parcursul zilelor de festival, accesul a fost liber.
Asociațiile participante au fost:Geto-dacii din Moldova (Iași, România), Terra Taurina (Italia), Tracia Antica (Bulgaria), Enciclopedia Dacica (Alba Iulia, România), Castrum Novis-Sibius, Terra Apulum/Antheia Imperialis (Alba Iulia), Geto-Dacii Ansamensi-Jibou, Milites Marisensis (Tg. Mureș), Tomis-Constanta, Ignis Vultus (Iași), Artipic (fire show, din Iași).