Asociația „Culturaled” colaborează cu Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, prin clubul de lectură „Avatar ” într-un nou proiect cultural, #LECTURARIUM. Acesta se adresează copiilor cu vârstele între 13 și 15 ani, care sunt membrii ai clubului de lectură, dar și elevilor din alte unități de învățământ din județul Iași: Școala Gimnaziala Privată „Euroed”, Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” – instituții care au mai desfășurat activități împreună cu Asociația „Culturaled”. Proiectul dorește să popularizeze lectura în rândul școlarilor.
Raportul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) arată că 41% dintre elevi din România nu pot ajunge la nivelul doi, acesta fiind nivelul de analfabetism funcțional la citire/lectură. Persoanele cu probleme de analfabetism funcțional sunt persoane care au urmat școala și care fie au obținut o diplomă corespunzătoare unui nivel de educație, fie au părăsit școala înainte de a obține o diplomă (abandon școlar), dar care, în ambele situații, nu dețin suficiente competențe de bază.
Situația de la Evaluarea Națională nu este mai bună; în acest an, deși subiectele au fost prelucrate după modelul „PISA”, model ce se bazează pe înțelegerea textului și opiniile proprii, rezultatele sunt de zece ori mai scăzute decât cele din anii precedenți.
Situația creată de pandemie în ultimii ani nu a făcut nimic altceva decât să amplifice diferențele dintre elevii considerați a fi performanți/olimpici și cei care sunt vulnerabili. Aceasta impreună cu fenomenele absenteismului și abandonului școlar accentuează nevoia unor proiecte care să apropie copii de educație și implicit de școală.
Proiectul este dedicat și profesorilor, acesta încercând să ușureze procesul de învățare. Rigiditatea programei școlare și a procesului instructiv-educativ, dar și contextul familial al elevilor, lipsa unei biblioteci personale, absența îndemânării în activitățile independente afectează timpul și interesul pe care copiii le manifestă față de lectură.
Proiectul se concentrează pe o abordare interdisciplinară a lecturii pentru ca elevii să învețe să interpreteze mesajul unei cărți, să își utilizeze la maximum capacitățile cognitive dar și cele narative și să poată judeca din punct de vedere calitativ lumea textului raportată la propria persoană.
Pentru a reuși să se atingă acest scop, proiectul este structurat în trei activități:
„Cartea care mă iubește” este prima etapă, care, pe baza tehnicilor de lucru, urmărește să contureze coordonatele grupului de lucru: identificarea cărții preferate, efectuarea de analogii, exprimarea unei judecăți de valoare. De asemnea, își propune să îmbunătățească atitudinea copiilor fata de lectură și să consolideze competențele de intelegere ale unui text literar;
„BookȘtirile de seară”, activitate care se bazează pe capacitatea copiilor de a identifica detaliile importante, firul narativ sau conflictele și dorește să familiarizeze copii cu viața și opera scriitorilor universali și să dezvolte capacitatea de sinteză a informațiilor obținute în timpul lecturii;
„Cronicile detectivului de carte” își propune să popularizeze universul funcționa autohton în rândul tinerilor. Activitatea se concentrează pe dezvoltarea unei comunități la nivel local pentru susținearea lecturii care să promoveze atitudinea de relaționare dintre copii și conștientizarea sentimentele proprii.