Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. Au fost prezenți, de asemenea, Sorin Afloarei, vicepreședinte al CJ, Andrei Cazacu, administrator public al județului Iași, liderul de grup al consilierilor PNL din Consiliul Județean, Dolachi Costel, și secretarul general adjunct al Guvernului, Lucian Rusu. Investiția pentru realizarea acestui obiectiv se ridică la peste 16 milioane de lei, bani din bugetul Consiliului Județean.
“Nu a fost mesaj primit de la locuitorii din zonă sau vizită pe care s-o fi făcut acolo care să nu ne motiveze să găsim soluții pentru a începe acest proiect, în ciuda hopurilor pe care le-am întâmpinat în colaborarea cu partenerul nostru de peste Prut, motiv care a cauzat toată această lungă așteptare. Din fericire, putem începe procesul de modernizare al drumului.
Astfel, vom asfalta 6,4 km de drum județean, cuprinși între localitățile Mânzătești și Ungheni, iar peste 5000 de persoane vor circula pe un drum modern, în condiții de siguranță și eficiență a timpului petrecut în trafic.
Vreau să vă mulțumesc dumnevoastră, locuitorilor comunei Ungheni, pentru răbdare și înțelegere. Am citit fiecare mesaj sau comentariu primit de la dumneavoastră și nu am precupețit niciun efort pentru a moderniza acest drum. Am mare încredere că la sfârșitul acestui an, vom putea circula pe un drum nou și complet asfaltat”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.