În urma afișării rezultatelor la Evaluarea Națională, județul Iași numără 28 de elevi care au obținut media 10, clasându-ne pe primul loc în țară.
Iașul performează în ceea ce privește rezultate școlare, de aceea investițiile în educație, în infrastructura școlară sunt importante în obținerea unor rezultate mai mult decât satisfăcătoare.
„Școala ieșeană este una dintre cele mai performante din România, iar investițiile pe care le facem în educație trebuie să fie o prioritate pentru a continua să stimulăm performanța. Felicitări tuturor elevilor, profesorilor și părinților pentru această frumoasă reușită! Felicitări doamnei inspector școlar general, Antoci Lucoana, pentru managementul educațional performant!” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.
„Publicarea rezultatelor inițiale ale candidaților din cadrul examenului de evaluare națională a adus la Iaṣi rezultate excepționale: 28 de medii absolute, 60 de note maxime la limba şi literatura română şi 232 de note maxime la matematică. Şcoala ieşeană confirmă, din nou, că are dascăli de înaltă vocație pedagogică ṣi elevi capabili de performanțe deosebite!” a menționat Luciana Antoci, Inspector Școlar General al ISJ Iași.
Cei 28 de zeciști, cei mai mulți de până acum, sunt de la licee prestigioase din Iași, care au adus mereu cele mai bune rezultate atât la Evaluarea Națională, cât și la examenul de Bacalaureat: 13 de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, șase de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, trei de la Colegiul Național și doi de la Școala Gimnazială „Ion Simionescu”. Tot medie maximă a obținut și câte un elev de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” și Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”.