Autostrada A8 Tg. Neamț – Iași – Ungheni a obținut, astăzi, avizul Ministerului de Finanțe, iar în ședința de Guvern au fost aprobați Indicatorii...
Actualitate
Actualitate
Trei posturi de specialiști în medicina de urgență au fost scoase la concurs de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Angajările se...
Peste 30.000 de spectatori, alături de o audiență generoasă online, s-au bucurat de întâlniri cu scriitori de succes și traducători, au luat parte la...
Investiția se ridică la 63 de milioane de lei, iar finanțarea a fost obținută de Consiliul Județean prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”....
Prolog A 26-a zi a lunii octombrie este cu certitudine una dintre cele mai importante zile din an pentru educația universitară la nivel național,...
Compania Aerostar a marcat aniversarea eliberării în serviciu a 100 de aeronave civile deservite în hangarul de mentenanță de pe Aeroportul Iași. Cu această...
În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean Iași ce a avut loc ieri, consilierii județeni au aprobat valoarea totală a proiectului „Extinderea structurii...
ApaVital a simplificat procedurile pentru plata online a facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor de apă și de canalizare și a serviciilor conexe, oferind posibilitatea efectuării...
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, săptămâna trecută s-au înregistrat 5927...
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean, reunește la Iași, în...