S-a născut la Iași în 1825, ca fiica a postelnicului Rosseti și a Catincăi, fiică a logofătului Dimitrie Sturza. La 19 ani s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza, abia întors de la studii din Franța, la rândul său Doamna având o aleasă educație.
După revoluția de la 1848, Cuza este nevoit să ia drumul exilului alături de alți compatrioți; la întoarcerea în țara, el este ales Domn în ambele Principate prin actele de la 5 și 24 ianuarie 1859.
Doamna Elena se implica alături de soțul ei în conceperea Legii Învățământului primar obligatoriu gratuit, considerând preocuparea pentru luminarea poporului una din cele mai grabnice îndatoriri ale un conducator de țara.
După decesul lui Alexandru Ioan Cuza, rămasă singura, Doamna Elena Cuza se stabilește pentru totdeauna la Piatra Neamț și consacra viața activităților de binefacere, precum și vieții monahale.
“Dacă viața lungă ce am dus-o este o pedeapsa pentru ingratitudinea multora, am cel puțin mângâierea sufleteasca de a fi ajutat pe atâția nevoiași săraci. Aș voi sa traiesc cât de mult nu de dragul vieții, ci ca să ajut pe nevoiașii care altfel ar ramâne fără sprijinul de toate zilele.” spunea Doamna Elena Cuza.
În anul 1909 cu doar câteva luni înainte de a închide ochii pe vecie, la inițiativa lui Vesp. Vella, Domnia Sa povestește într-un amplu interviu viața alături de primul Domnitor al românilor. Am selectat din broșura „Convorbire cu M. Sa Doamna Elena Cuza, cum a fost întronat și detronat Cuza”, Editura Soc. Anonime pe actiuni „Adeverul”, fragmentul în care Domnia Sa rememorează alegerea lui Cuza din ianurie 1859 (pag. 13 – 16).
****
Alegerea lui Cuza. Unirea
,,În seara de 3 – 4 Ianuarie, pe cînd ședeam la masă, au venit la noi vr’o cîțiva amici printre cari și fratele său de arme colonel Pisoschy, ca să-l roage să vină negreșit după masă la Elefant, o sală de adunare unde ședea Costache Rolla, căci așa s’au hotărît naționaliștii, ca să se lege cu toții în acea seară asupra persoanei de susținut la domnie. Cuza, cu toate rugămințile amicilor săi, n’a voit să se ducă, deși eu am insistat pe lîngă dînsul, și le-a spus: ,,Faceți voi ce credeți, căci pe oricine ați alege dintre ai noștri, eu aprob și semnez cu amîndouă mîinile, numai Mihalache sau Grigore Sturdza să nu fie…”. Și a plecat la teatru. Teatrul era la Copou, unde este astăzi universitatea.. Eu am rămas acasă.
,,Peste noapte, pe la orele 12, mă pomenesc cu fratele meu Costache Rosetti, venind într’un suflet să’mi spună cele petrecute la Elefant, căci îl rugasem de cu vreme și’l așteptam, neputînd să dorm.
– Ghici cine s’a ales? îmi zise el.
– Nu pot… spune-mi tu în grabă…
– Bucură-te…
– Mă bucur dar să nu fie Mihalache sau Grigore Sturdza… Dar aide odată spune-mi…
– Tu te-ai ales…
– Ce vorbă e asta? Nu te pricep. Dar pentru numele lui D-zeu spune’mi odată cine e? Nu mă fierbe așa…
– Ia, cine să se aleagă? Pe Cuza l’au ales… și s’au jurat cu totii, de au semnat actul, și s’au dus să’l iee de la teatru și să-i vestească alegerea…. După cîtva timp a sosit și Cuza. Era alb ca hîrtia la față. Și cum a intrat în casă, s’a trîntit pe un fotoliu și mi-a zis oftînd:
– Fi-va oare bine de noi? Fi-vom oare la înălțimea nevoilor țarei și ale neamului?
,,Și Cuza mi-a povestit cum a aflat știrea. Tot Pisoschy i-a adus-o la teatru, și tot el i-a propus și candidatura…
– Cătati-vă treaba și nu glumiți cu mine, le-a zis amicilor săi, Cuza. De domnie îmi arde mie… Și apoi, ce fel de Domn voiți voi să aveți, cînd sturdziștii au lăzi de galbeni. Ia uitati-vă, eu n’am decît 5 lei în buzunar…
,,Dar Pisoschy a început să se jure și să-i spună că, pe Cuza l’a hotărît adunarea și să’l creadă că doar nu-i copil să glumească. Că, văzînd cum diferitele candidaturi naționale, cad una cîte una, adunarea îcepuse să se risipească deznădăjduită; pînă și Kogălniceanu, cel mai stăruitor, eșise din sală dezgustat, cînd Pisoschy a propus deodată’ pe Cuza.
– Propunerea a căzut asupra Adunării ca ceva providențial; ea a fost primtă și semnată de toti, iar a doua zi, la 5 Ianuarie, votată nu numai de naționali, ci și de partizanii sturdzișiilor, așa că a întrunit unanimitatea voturilor adunărei.
,,Par’că văd și acum veselia, dusă, pînă la delir, de care erau cuprinși ieșenii…. O! cît de dragi îmi sînt mie ieșenii; cîtă recunoștință le port… Lumea se aduna pe străzi și plîngea de bucurie. Casa noastră era a tuturor… De dimineață pînă seară defilau cu miile și eram slăviți și prea măriți, căci Cuza era iubit în Iași, și cunoscut ca om bun, bun din cale afară“.
Și Doamna Elena, par’că întinerise într’o clipă. Vocea ei, era coprinsă de emotiune; cuvintele ei, eșeau par’că pline de foc din gură și îi ardeau buzele. Si obrajii ei se înviorară și evocînd trecutul, se transfigurase, căci retrăia acum, clipele sublime de atunci.
Urmă o mică pauză… Văzusem că amintirea aceasta o sbuciumase adînc… Dar din nou reluă șirul povestirilor sale.
– „După 19 zile s-a făcut și alegerea în București, cam tot la fel cu cea din Iași, și astfel s‘a săvîrșit în persoana sa Unirea celor 2 țări.”
