Consiliul Județean Iași a semnat un contract de finanțare pentru digitalizarea instituției, în cadrul proiectului „Simplificarea procedurilor administrative la nivelul Consiliului Județean Iași”.
Proiectul vizează consolidarea capacității administrative la nivelul Judeţul Iași, în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare ale judeţului, în concordanță cu liniile strategice europene, naționale și regionale, crearea de măsuri de simplificare pentru cetățeni în concordanță cu SCAP, precum și accesul la
serviciile publice oferite exclusiv de instituție prin simplificarea procedurilor și reducerea birocrației pentru cetățenii județului Iași.
Principalele activități care se vor realiza includ:
- Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Iași pentru perioada 2021-2027
- Dezvoltarea Strategiei de Transformare Digitală a Județului Iași
- Elaborarea Portalului de Servicii Electronice pentru facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice furnizate de către Consiliul Județean Iași
- Realizarea Platformei Integrate pentru arhivare electronică
- Constituirea Arhivei Electronice retrodigitalizată de documente
- Instruirea a 32 de persoane din cadrul Consiliului Județean Iași
Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni, până la data de 31.08.2023, iar valoarea totală este de 2.078.248,64 lei, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.