Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, l-a numit pe conf. univ. dr. Emil Anton, medic primar în obstetrică și ginecologie, în funcția de manager interimar al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna”. Emil Anton îl înlocuiește pe Gabriel Martinescu al cărui contract de management a încetat în urma deciziei Consiliului de Administrație al unității medicale, prin acordul părților.
“Mulțumesc fostului manager că a asigurat conducerea Maternității “Elena Doamna’’ până la găsirea unui înlocuitor, precum și întregului personal medical pentru că în această perioadă și-a desfășurat activitatea cu dedicare și grijă față de pacienți. Vom intra într-o nouă etapă începând de astăzi și sunt convins că noul manager și echipa sa că vor ști să gestioneze activitatea astfel încât să asigure cele mai bune condiții tuturor pacienților. Le doresc mult succes și putere de muncă, asigurându-i de tot sprijinul instituțional din partea Consiliului Județean Iași’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
“Mi-am exprimat disponibilitatea de a aborda aceasta provocare, din doua considerente: cunosc foarte bine Spitalul ‘’Elena Doamna’’ si personalul său, cât și pentru că am încredere în viitorul acestei structuri medicale. Prioritățile noastre pe termen scurt trebuie să fie creșterea adresabilității serviciilor noastre, în paralel cu măsuri pentru sporirea încrederii pacientelor noastre în profesionalismul personalului medical. Suplimentar, identificarea de fonduri pentru acoperirea nevoilor de dezvoltare va fi o preocupare zilnică” a afirmat conf. univ. dr. Emil Anton.
Numirea noului manager interimar al Maternității “Elena Doamna” a intrat în vigoare începând cu data de 28.02.2023, pentru o perioadă de până la 6 luni.