Echipa medicală a IRO Iași merge, în luna aprilie, cu Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar a IRO Iași, dotată cu mamograf digital, în mai multe localități din județul Iași.
Sunt programate deplasări în comunele Plugari, Ciortești, Cozmești, Prisacani, Holboca , Răchiteni Miroslovești, Victoria și Cotnari.
Femeile asigurate și neasigurate vor face mamografie digitală gratuită, cu dublă citire, în cadrul proiectului “ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”, derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași și Fundația Enable, în 12 județe din
nord-estul și sud-estul țării (Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Neamț, Suceava, Galați, Brăila, Constanța, Vrancea, Tulcea, Buzău).
Programările se fac prin intermediul asistenților medicali comunitari/sociali din fiecare localitate, în limita locurilor disponibile: într-o zi se pot efectua 55-60 de mamografii!
Femeile au nevoie doar de buletin, în original și copie!
Programul se va derula până în luna decembrie 2023, iar echipa medicală își propune să ajungă în cât mai multe localități din cele 12 județe vizate de proiect.
Femeile din județul Iași se pot programa pentru mamografii gratuite și la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din Iași, strada Sărăriei, nr 177 A, la nr de telefon 0753.477.774