Consiliul Județean Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului si Adopție, UNICEF și Asociația Alternative Sociale au anunțat astăzi sprijinul pentru creșterea accesului copiilor – în special a celor vulnerabili, precum copii afectați de sărăcie, copii cu dizabilități, copii fără îngrijire părintească, inclusiv copii refugiați – la servicii esențiale care să le asigure protecție și îngrijire.
Între primele rezultate ale parteneriatului dintre organizații se numără o mapare a serviciilor sociale pentru copil si familie în județul Iași realizată de Asociația Alternative Sociale cu sprijinul UNICEF și cu finanțare din cadrul Fondului de Răspuns Rapid al Guvernului Elveției, datele colectate urmând să fie în curând prezentate sub forma unui instrument digital.
”Nu putem vorbi de o societate modernă, incluzivă, fără asistență socială, în toate formele de care au nevoie cei aflați în dificultate, iar pentru Consiliul Județean Iași asigurarea serviciilor sociale și creșterea calității lor la standarde europene este o prioritate. O parte importantă din bugetul județului este destinată susținerii activității DGASPC și reformei sistemului de asistență socială. Dar este nevoie de un efort comun al statului, al autorităților locale, societății civile și organizațiilor internaționale pentru a ne asigura că drepturile copiilor sunt respectate. Protecția socială trebuie să le ofere celor vulnerabili șansa la o viață mai bună, iar solidaritatea este cuvântul de bază în acest mecanism. Vreau să le mulțumesc partenerilor noștri de la UNICEF și de la Alternative Sociale pentru implicare. Este lăudabil tot efortul depus pentru cartografierea serviciilor sociale, fie că vin din partea sistemului public sau din privat. Sunt informații extrem de utile atunci când vorbim de familii și copii aflați în situații de criză, un punct de pornire când totul în jur pare că se năruie”, a declarat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.
De asemenea, cu sprijinul UNICEF și cu finanțare elvețiană, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași va reabilita o clădire pentru a o transforma in centru de zi pentru comunitatea din cartierul Bucium și pentru cei peste 40 de copii din instituții din Ucraina aflați în prezent în grija DGASPC Iași.
„UNICEF le mulțumește partenerilor săi pentru excelenta colaborare prin care copiii vulnerabili din județul Iași, atât copii români, cât și copii refugiați, vor fi mai protejați și vor putea fi mai bine conectați la servicii esențiale. Suntem deciși să susținem autoritățile județene pentru a ajunge la rezultate concrete pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către Guvernul Elveției, cu al cărui sprijin financiar sunt realizate aceste proiecte”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentant adjunct al UNICEF în România.
Un alt element al colaborării dintre Consiliul Județean Iași, UNICEF, Alternative Sociale și DGASPC vizează îmbunătățirea audierii copiilor implicați în proceduri administrative și penale în calitate de victime, făptuitori sau martori. Astfel, camera de audiere a DGASPC Iași a fost reamenajată și dotată cu echipamente performante ca audierea să aibă loc într-un mediu prietenos, reducând nivelul de anxietate al copilului și impactul psihologic negativ al procedurilor judiciare.
„Creșterea accesului persoanelor vulnerabile la servicii care corespund nevoilor pe care le au este obiectivul central al proiectului și o preocupare continuă a Alternative Sociale de la înființarea organizației, acum 26 de ani. Mulțumim UNICEF și DGASPC pentru colaborarea deosebită care a condus la obținerea rezultatele anunțate astăzi și pentru cea din cadrul altor proiecte realizate împreună”, a declarat Cătălin Luca, președintele Asociației Alternative Sociale.
Tehnologia cu care este dotată camera de audiere permite ca informațiile obținute, necesare pentru protecția minorilor și condamnarea agresorilor, să fie colectate o singură dată, ferind astfel copilul de retrăirea evenimentelor investigate, copiii interacționând cu un număr mic de persoane. Alți specialiști pot urmări interviul și adresa întrebări dintr-o cameră adiacentă, prin intermediul investigatorului sau a psihologului, fără a fi prezenți fizic în spațiul unde se află copilul.