Aeroportul Iași a prezentat noi imagini de pe șantierul viitorului terminal. Lucrările la T4 au ajuns la stadiul de 26%, iar cursa contracronometru continuă pentru finalizarea întregului proiect în luna decembrie a acestui an.
Noul terminal va avea o suprafață desfășurată de 30,000 mp, trei niveluri și o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri pe an, 950 de pasageri pe oră și 1300 de bagaje pe oră.
Investiția în acest obiectiv este de 90 de milioane de euro, dintre care 52 milioane fonduri europene. T4 ar trebui să devin funcțională din 2024, cu toate facilitățile și serviciile demne de un aeroport european. În paralel, se va lucra la extinderea parcării auto și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor.
În același timp, Consiliul Județean Iași a demarat procedurile pentru extinderea infrastructurii rutiere, astfel încât să fie accesibil drumul către aeroport. La începutul lunii februarie, administrația județeană a semnat contractul de proiectare pentru modernizarea drumului județean DJ 282G: limită Municipiul Iași – Aroneanu – Rediu Aldei (aproximativ 6,5 km) și realizarea drumului de legătură din DJ 282 G (Aroneanu) – Aeroportul Internațional Iași (aproximativ 3 km).