Organizația Salvați Copiii România a dotat Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Cuza Vodă” din Iași cu un laser, în valoare de aproximativ 28.000 euro, folosit în tratarea prematurilor cu probleme de retinopatie.
“Copiii care vin pe lume prematur au nevoie de îngrijiri speciale ca să poată supraviețui, iar medicii de aici reușesc să facă minuni. Pe lângă profesionalismul lor, au însă nevoie și de aparatură performantă, iar Organizația Salvați Copiii a venit de-a lungul anilor în ajutor cu echipamente de ultimă generație. Le mulțumesc doamnei Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii, Amaliei Năsase, ambasador al organizației, dar și celor care prin donațiile lor au făcut posibile aceste investiții pentru binele copiilor prematuri din toată regiunea Moldovei. Și noi ca autorități județene investim sume importante în modernizarea acestui spital. Cu bani din bugetul județului, am reușit să dotăm deja Maternitatea Cuza Vodă cu cea mai modernă ambulanță de transport neonatal din țară, practic un salon de terapie pe roți. Acum avem în derulare un proiect de aproape 6 milioane de lei pentru Secția de Terapie Intensivă pentru nou născuți. O parte dintre echipamentele care vor fi achiziționate sunt destinate chiar programului de screening pentru retinopatie, afecțiunea care va putea fi tratată cu laserul donat de Salvați Copiii. Avem în vedere, de asemenea, modernizarea și dotarea cabinetului de planificare familială din cadrul Maternității, un proiect de aproape 400 de mii de lei”, a transmis președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Până în prezent, Salvați Copiii România a mai dotat Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă din Iași cu două ventilatoare, un aparat de preparare a alimentației Medimix cu 6 canale, un bilirubinometru cutanat, un audiometru, în valoare totală de aproape 150.000 euro.