Investițiile în infrastructura Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf Parascheva” Iași continuă.
Unitatea medicală va primi aproximativ 7 milioane de lei pentru achiziția de echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale.
”Răspunsul primit de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de acceptare la finanțare prin PNRR, este o veste bună care ne confirmă că suntem pe drumul cel bun al creșterii calității actului medical în spitalul nostru.
Totodată avem aprobate construcția Pavilionului 8 prin Compania Națională de Investiții, lucrare în valoare de 45 milioane euro, reabilitarea Pavilionului Administrativ prin PNDL, realizată cu sprijinul Consiliului Judetean Iași (proces în valoare de peste 7 milioane de lei) și stabilizarea printr-o construcție solidă proiectată astfel încât artera adiacentă spitalului, intrarea în curtea unității și locuințele individuale de pe strada Octav Botez să nu fie afectate în perioada lucrărilor ( investiție de peste 2 milioane lei ).
În urmă cu câteva zile ale trei unități din subordinea Consiliului Județean au fost selectate de Ministerul Sănătății pentru finanțare prin PNRR a achiziției de echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria’’, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” .