MNLR Iași vă invită să descoperiți expoziția 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘳𝘪 𝘤𝘢̆𝘵𝘳𝘦 𝘌𝘱𝘰𝘤𝘢 𝘥𝘦 𝘈𝘶𝘳!
15 poeți și prozatori români au fost provocați să compună câte o scrisoare către ei înșiși, cei care au copilărit în Epoca de Aur, deceniile ʼ70-ʼ80.
Expoziția este completată de fotografiile scriitorilor de când erau elevi, pionieri, șoimi ai patriei, manuscrise din anii de școală, un desen ori chiar o jucărie.
Au răspuns invitației Tatiana Țîbuleac, Cosmin Perța, Dan Lungu, Andreea Răsuceanu, Simona Goșu, Iulian Tănase, Teodora Coman, Ruxandra Cesereanu, Cezar-Paul Bădescu, Veronica D. Niculescu, Robert Șerban, Ioana Nicolaie, Lavinica Mitu, Cristina Hermeziu și Șerban Axinte.
Expoziția oferă vizitatorului o experiență inedită de întoarcere în trecut, sub forma unei instalații artistice ale cărei elemente pun în valoare scrisorile originale, susținută deopotrivă auditiv, prin difuzarea a trei șlagăre ale copilăriei anilor ʼ70-ʼ80.
Vernisajul expoziției „Scrisori către Epoca de Aur” va avea loc joi, 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului, și se va desfășura sub forma unei ore de dirigenție în sala de clasă a Muzeului Copilăriei în Comunism. Vor participa elevi ai Liceului Teoretic „Miron Costin” din Iași cărora scriitorul Cristian Cosma le va povesti despre copilăria în ultimele decenii ale comunismului din România.
Curatoriată de Nicoleta Dabija, muzeografă MNLR Iași, expoziția „Scrisori către Epoca de Aur” poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00, în perioada 1 iunie 2023 – 3 iulie 2023, la Casa Muzeelor.
Toate reacţiile:
1010