Consiliul Județean Iași a scos la licitație serviciile de proiectare – faza SF ”CONSTRUIRE CLĂDIRE CU DESTINAȚIA DE UNITATE DE ASISTENȚĂ MEDICO-SOCIALĂ.
Este vorba de construcția un spațiu nou pentru Unitatea medico-socială din Podu Iloaiei, din subordinea CJ, al cărei sediu nu se mai încadrează în standardele de funcționare. Din acest motiv se impune relocarea acesteia.
Necesitatea unui nou spațiu vine și ca urmare a deficitului major de locuri destinate persoanelor care au nevoie de sprijin și supraveghere medico-socială, dar și în urma solicitării reprezentanților Spitalului ”Sf. Spiridon” de a fi sprijiniți pentru a putea soluționa cazurile în care bolnavii sunt în situații de risc social, dar nu reprezintă urgenţe medico – chirurgicale care să necesite internare și care supraaglomerează spațiile de cazare ale spitalului.
Valoarea estimată totală a contractului este de 186.554,62 lei, fără T.V.A. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 iulie 2023. Durata de prestare a contractului este de 180 zile de la data înscrisă în Ordinul de începere.
Detalii despre procedura de licitație pot fi obținute accesând acest link.