Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre ce vizează achiziția de microbuze hibride pentru transportul elevilor, prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră al Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Valoarea eligibilă a proiectului este de 21.008.403,36 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 3.991.596,64 lei. Microbuzele hibride achiziţionate de Consiliul Județean vor putea fi date în folosinţă gratuită către unităţile administrativ teritoriale de pe raza judeţului, la solicitarea scrisă a acestora, prin contracte de comodat.
“Pentru Consiliul Județean, dezvoltarea educației reprezintă o prioritate fundamentală, iar un aspect crucial al acestui proces este asigurarea unui transport sigur și eficient pentru elevi. În acest sens, ne-am angajat să sprijinim UAT-urile din județul nostru pentru a îmbunătăți infrastructura de transport școlar și pentru a oferi elevilor accesul la o educație de calitate. Unul dintre pașii importanți pe care i-am făcut în această direcție este finanțarea pe care am obținut-o prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice. În plus, suntem bucuroși să anunțăm că vom accesa și programul pus la dispoziție de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru achiziționarea de microbuze hibride, la care doar Consiliul Județean era eligibil. Astfel, vom putea oferi un transport școlar flexibil și ecologic, adaptat nevoilor elevilor și vom construi un viitor mai sustenabil pentru generațiile viitoare. ‘’Iași mai verde” este și dezideratul pe care ni l-am propus încă de la preluarea mandatului actualei administrații de la Consiliul Județean Iași’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.