Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a făcut o vizită pe șantierul noii Unități de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria”.
”Am ajuns la un stadiu de execuție de 70% cu acest proiect de infrastructură medicală. După ce vom finaliza lucrările, vom avea cea mai mare și modernă unitate de primiri urgențe pediatrice din țară și vom crește capacitatea de primiri urgențe de 7 ori, de la 5 la 35 de paturi.
Numai un părinte știe prin ce stări treci atunci când copilul tău are o problemă medicală. În situația evident de nedorit în care ajungem la spital cu al nostru copil, trebuie să facem tot posibilul ca serviciile medicale să fie impecabile, să reușim să intervenim cât mai repede și cât mai bine.
Suntem la câteva etape distanță de finalizarea acestui proiect esențial pentru îmbunătățirea serviciilor medicale de pediatrie. Spitalul de Copii este unul dintre obiectivele în care am investit cele mai multe resurse pentru a ne asigura de un act medical de calitate pentru copiii județului nostru și ai Moldovei. Am tratat cu prioritate toate investițiile din domeniul medical și o vom face în continuare.
Sănătatea nu poate aștepta, cu atât mai mult când vine vorba de a ne proteja copiii.” a precizat Președintele CJ Iași, Costel Alexe.