Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” Iași organizează concurs pentru ocuparea a 11 posturi, vacante pe perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului de...
Year: 2023
Marius Sorin DANGĂ, vicepreședinte al CJ, a participat la deschiderea celei de a 5-a ediții a Congresului Național de Neuroștiințe Moderne, găzduit de Iași...
Asociația Iasi.Travel, cu sprijinul financiar acordat de Consiliului Județean în baza Legii 350/2005, lansează Ghidul Turistic “Conace și case boierești din județul Iași”. Ghidul,...
De la începutul lunii octombrie și până acum 3943 de persoane din județul Iași, s-au vaccinat antigripal. Dintre acestea 3827 au beneficiat de vaccin...
Patru copii cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani, din mediul rural, membri ai aceleași familii, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe...
Primarul comunei Miroslava, Dan Niță, a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor la terenul de minifotbal din satul Horpaz. Valoarea contractului este...
Șantierul viitorului terminal T4 s-a extins până la terminalele existente, unde se lucrează la noile căi de acces și parcare, întreaga zonă fiind delimitată...
Raluca Mariana Cozma, directorul Şcolii Gimnaziale “Ion Ghica” din Iaşi, a obținut marele premiu în cadrul Galei Premiilor Directorii Anului 2023, organizată de Asociația...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI) va beneficia de o finanțare de 13.871.172,70 fără TVA, 16.480.982,58 cu TVA pentru amenajarea a...
Parte integrantă din programul de internship al Consiliului Județean Iași este și cunoașterea instituțiilor de educație și cultură aflate în administrarea acestuia. Un prim...