Persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă beneficiază de parcare gratuită, în noua parcare a Aeroportului Iași existând mai multe locuri marcate corespunzător. Gratuitatea se acordă în baza cardului-legitimaţie de handicap.
Reprezentanții aeroportului recomandă ca în situațiile în care mașinile ce însoțesc aceste persoane nu rămân la aeroport, să se folosească parcarea pentru îmbarcare/debarcare, în locul bretelei Kiss & Ride, pentru a se evita aglomerația, în special la orele de vârf.
Pentru a veni în sprijinul acestor pasageri, Aeroportul Iași a achiziționat de curând primul său ambulift, 100% electric, ceea ce înseamnă că îmbarcarea și deparcarea pasagerilor cu mobilitate redusă se va face în condiții de maxim confort și siguranță. Echipamentul este cel mai modern din România și va deveni funcțional cel mai probabil la sfârșitul lunii august, după finalizarea recepției, instruirea personalului și certificarea serviciilor PRM.
În ceea ce privește asistența la aeroport, persoanele cu dizabilități/mobilitate redusă trebuie să anunțe compania aeriană cu care vor călători sau agenția de turism, în momentul achiziționării biletului de călătorie sau cu cel puțin 48 de ore înaintea zborului.
Pentru a beneficia de asistență adaptată nevoilor proprii, în momentul achizitionării biletului de avion se va folosi unul din codurile de mai jos:
WCHR – Pasager care poate urca treptele, dar nu se poate deplasa pe distanțe lungi
WCHS – Pasager care nu poate urca treptele
WCHC – Pasager care nu se poate deplasa și nu poate urca treptele
BLND – Pasager cu deficiențe severe de vedere, sau nevăzător
DEAF – Pasager cu deficiențe severe de auz, sau surdo-mut
DPNA – Pasager cu dizabilități intelectuale, ce are nevoie de asistență.