Bunicii povestesc că Nicolae locuia într-un sat mic, plin cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei năpăstuiți, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi moștenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie.
Timpul a trecut, iar într-una din zile, Nicolae a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave.
– Nu se poate aşa ceva, s-a gândit Nicolae. Aşa că s-a furișat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari.
– Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Si aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită.
La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia.
Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească multe cadouri în şosetele agăţate la sobă sau in pantofiori, lângă uşă, pentru cei care stau la bloc şi nu au sobă.
– Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată.
– Nicolae este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată.
Atunci bătrânul s-a întors la copilele sale, mulțumindu-i în gând zilnic lui Nicolae pentru bunătatea sa. Iar Nicolae, a continuat toata viața sa să facă bine de fiecare dată când a putut. Aceasta a fost Legenda lui Moș Nicolae.
Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi copiii. Cu o singură condiție. Aceştia să-şi lustruiască ghetuţele şi cizmuliţele, să le lase noaptea la uşă şi să spere ca Moşul le aduce mere, nuci, portocale, jucării şi chiar şi câte o bombonică, deşi dulciurile se manâncă doar cu măsură. Cei neascultători primesc o nuieluşă de măr şi trebuie să aştepte până anul următor ca să găsească în ghetuțe daruri frumoase.
