Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” va avea o clădire nouă dedicată ambulatoriului pediatric.
Consilierii județeni au aprobat, în ședința din luna februarie, indicatorii tehnico-economici și devizul general actualizat pentru obiectivul de investiție „Extinderea Structurii Spațiilor Medicale ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași – Ambulatoriu”, la faza DTAC.
Proiectul vizează construirea unui corp nou de clădire, cu regim de înălțime Parter +1 etaj și terasă necirculabilă, realizat la standarde nZEB (clădire cu consum de energie aproape zero).
Noua construcție va permite organizarea a 22 de cabinete medicale și a unei săli de sterilizare, în condiții care respectă toate normele medicale și legale în vigoare. Extinderea va asigura spații moderne pentru desfășurarea actului medical în sistem ambulatoriu, contribuind la creșterea calității serviciilor oferite copiilor din Iași și din întreaga regiune a Moldovei.
Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale performante și mobilier specific, inclusiv pentru specialitatea stomatologie, conform normelor în vigoare. Prin această investiție, capacitatea de deservire va crește până la maximum 141.569 pacienți anual, dintre care 5.640 în cadrul cabinetelor de stomatologie.
Proiectul include realizarea unor instalații eficiente din punct de vedere energetic, achiziționarea și montarea echipamentelor necesare, precum și integrarea acestora în infrastructura deja existentă a spitalului. De asemenea, va fi implementat un sistem de management energetic de tip BMS, care va permite monitorizarea consumurilor și optimizarea funcționării clădirii, cu impact direct asupra reducerii costurilor și a emisiilor de gaze.
Investiția totală se ridică la 26.546.557,63 lei (cu TVA), iar durata estimată de execuție este de 14 luni.
Extinderea Ambulatoriului reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale pediatrice din Iași, contribuind la descongestionarea activității din spital și la creșterea accesului la servicii medicale de specialitate pentru copii.