Noua Piață din comuna Plugari și-a deschis oficial porțile, marcând finalizarea unei investiții importante pentru economia locală și pentru calitatea vieții locuitorilor din zonă. La festivitatea de inaugurare au luat parte președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, administratorul public al județului Iași, Andrei Cazacu, parlamentari de Iași, primari și consilieri județeni.
Piața a fost realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială (PJDES) — mecanismul prin care Consiliul Județean Iași finanțează obiective majore în comunitățile locale, de la construirea de piețe și târguri, până la terenuri de sport și achiziția de microbuze pentru elevi. Investiția totală s-a ridicat la 800.000 lei, din care 500.000 lei din partea Consiliului Județean Iași și 300.000 lei din bugetul local al comunei Plugari.
„Acest proiect e unul dintre exemplele de succes care demonstrează că cu voință și determinare lucrurile se pot schimba în bine. Așa cred că ar trebui să arate fiecare piață și să ofere condiții decente atât comercianților, cât și cumpărătorilor”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
Amplasată strategic în fața Sălii de Sport, noua piață schimbă complet standardele comerțului tradițional din Plugari. Spațiul a fost complet reconfigurat: alei pietonale curate, pergole cu flori, bănci de odihnă și un sistem modern de iluminat stradal. Zona comercială este alcătuită din căsuțe din lemn, fiecare racordată individual la apă curentă și energie electrică, asigurând cele mai bune condiții de igienă. Confortul vizitatorilor și al comercianților este completat de o toaletă publică modernă și de o platformă betonată pentru parcare.

Spațiile sunt închiriate exclusiv producătorilor locali — o garanție că produsele ajung direct din gospodărie la cumpărător. Pe rafturile căsuțelor se găsesc deja miere, brânzeturi, legume, carne și alte bunătăți tradiționale. Un avantaj în plus: piața va fi deschisă șapte zile din șapte, nu doar sâmbăta, oferind atât cumpărătorilor acces zilnic la alimente proaspete, cât și producătorilor șansa unor vânzări constante.

“Ne dorim o piață vie, unde lumea să cumpere cu încredere, să stea de vorbă și să simtă că locul acesta le aparține.Mulțumesc constructorului, care a făcut totul ca la carte și a înțeles de la început cum ne dorim să arate acest loc. Acest proiect este finanțat de Consiliul Județean Iași, căruia îi mulțumesc pentru sprijin”, a declarat primarul comunei Plugari, Paul Mursa.