Asociația Secția de Coregrafie lansează proiectul cultural Curajul de a nu fi pe placul celorlalți. Reziliență emoțională și detoxifiere digitală prin artă, un demers participativ adresat adolescenților și tinerilor, care aduce împreună dansul contemporan, teatrul, improvizația, muzica, patrimoniul muzeal și dialogul interdisciplinar.
În regiunea Iași, dependența de ecrane și utilizarea excesivă a tehnologiei au devenit priorități majore pentru cercetători și medici psihiatri, care semnalează o creștere alarmantă a tulburărilor comportamentale la tineri. Proiectul răspunde acestei provocări prin transformarea nevoii continue de validare virtuală într-un proces viu de creație, comunicare directă și reconectare umană. Arta nu este abordată ca un scop în sine, ci ca un instrument participativ care creează spații sigure de exprimare, unde adolescenții pot experimenta ce înseamnă să fie văzuți și ascultați fără teama de a fi judecați sau evaluați.
Desfășurat în perioada septembrie – noiembrie 2026, proiectul reunește adolescenți din Centrul de Servicii Sociale „Bucium” Iași, elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”, studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, artiști, muzeografi, educatori și specialiști din domeniul cultural. Prin abordarea interdisciplinară, activitățile urmăresc să stimuleze expresia liberă, dialogul real, empatia, curajul și sentimentul de apartenență la comunitate.
Programul activităților îl găsiți accesând linkul – https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/evenimente/curajul-de-a-nu-fi-pe-placul-celorlalti-proiect-cultural-dedicat-rezilientei-emotionale-si-detoxifierii-digitale-prin-arta/
Parteneri media: TVR Iași, Radio România Iași și Radio România Cultural.
Proiectul este conceput și coordonat de: Sandra Mavhima și Mirela Ștefănescu.