Numărul persoanelor care ajung la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași cu simptome de viroză respiratorie este în creștere. Cel mai des pacienții se plâng de febră, durere în gât și disconfort la înghițire, rinoree, dureri de cap și stare de slăbiciune sau tuse.
”În prezent, sunt îngrijiți în regim de spitalizare continuă 30 de pacienți cu afecțiuni respiratorii virale. La triajul unității se prezintă, în medie, 10 persoane pe zi cu simptomatologie compatibilă cu o viroză respiratorie, iar numărul prezentărilor este pe un trend ascendent.
Reiterez îndemnul către populație de a se vaccina antigripal în acest sezon. Vaccinarea este cea mai eficientă măsură specifică de reducere a riscului de îmbolnăvire și, mai ales, de forme severe, de complicații și de deces prin gripă. Nu împiedică orice infecție respiratorie virală și nu exclude răceala comună, produsă de alte virusuri.
Vaccinul sezonier se adresează virusurilor gripale circulante și este recomandat în special persoanelor cu risc crescut de evoluție severă, personalului medical și celor care îngrijesc astfel de persoane. Protecția se instalează la aproximativ două săptămâni după administrare.
Alături de vaccinare rămân utile măsurile nespecifice: igiena mâinilor, evitarea aglomerațiilor în perioada de maximă circulație virală, aerisirea încăperilor, acoperirea gurii și a nasului la tuse sau strănut și rămânerea la domiciliu pe durata bolii acute, pentru a limita transmiterea.”, a declarat dr Florin Roșu, managerul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.
În cazul virozelor ușoare, tratamentul este, în principal, simptomatic. Sunt recomandate odihna, hidratarea și medicamentele pentru febră și durere, administrate în dozele recomandate și ținând cont de contraindicații. Pot fi utilizate, după caz, decongestionante nazale pe termen scurt și preparate pentru tuse. Este nevoie de evaluare medicală rapidă dacă apar dificultăți de respirație, dureri în piept, colorația albăstruie a buzelor sau feței, confuzie, deshidratare, refuzul lichidelor la copil ori convulsii.